Sa ne cunoastem mestesugurile

Traditii Romania

Datorita industrializarii si a inceperii crearii produselor de serie, aceasta taina a olaritului s-a diminuat drastic, acum ramanand doar dovezi a ceea ce a putut iesi din mana taranului roman, ajutat de foc, apa si pamant. Aceste marturii se pot admira la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti. Aici se afla una dintre cele mai importante colevtii, alcatuita din aproximativ 18.000 de piese.

Aceasta practica este mult mai veche decat si-ar inchipui majoritaea, ea fiind utilizata chiar si in perioada neolitica (aproximativ sec. X i. Hr.). O data cu trecerea timpului, obiectele din lut au suferit modificari si fiecare olar isi aducea propriul aport prin inventivitate si imaginatie. In plus, vasele de orice tip, pe langa utilitatea lor practica, au inceput sa intre in categoria obiectelor artistice datorita formelor, proportiilor, culorilor si a decoratiunilor.

Ca si astazi, oamenii de la tara nu aveau in jurul lor obiecte scumpe sau fastuoase, ci isi confectionau singuri obiecte decorative. In plus, acestea nu erau niciodata doar pentru décor, ci fiecare lucru avea si alta intrebuintare. Acest lucru se intampla si cu obiectele din lut – ele fiind folositoare pentru depozitarea a diverse lucruri, fiind obiecte decorative sau obiecte folosite in ritualuri ( de exemplu, ele erau sparte cu ocazia nuntilor a a inmnormantarilor).

Pentru obtinerea obiectelor din lut, sunt parcurse cateva etape:

  • Dospirea argilei – O data adunata, argila era lasata cateva saptamani, timp in care era maruntita si udata cu apa la anumite intervale. Apoi, lutul era impartit in bucati mari, batut cu maiul si udat;

  • Framantarea argilei – Bucatile de lut erau aduse in ateliere, framantandu-se cu maine si cu picioarele pana ce capatau un aspect unsuros. In continuare, argila era feliata, amestecata si batuta cu maiul pana se obtinea o pasta omgena din care se faceau bulgari de marimi egale;

  • Modelarea argilei – Bulgarii de lut sunt pusi pe ‘roata olarului’ si se modeleaza coordonand asarea usoara a argilei cu viteza rotii. Netezirea si finisarea se facea cu ajutorul unei bucati de lem numita ‘pieptene’ si cu o bucata de piele numita ‘potgoul’.

  • Uscarea si arderea vaselor – Vasele obtinute sa lasau la umbra timp de cateva zile pentru a se usca. Apoi, erau trecute printr-o zeana alba sau rosie preparata din apa si huma, se ornau si erau bagate in cuptor.

De regula, doar barbatii se ocupau de confectionarea vaselor, datorita efortului fizic necesar, iar femeile se ocupau de ornamentarea lor. Pentru a le decora, erau folosite diverse metode, printre care:

  • Trasarea anumitor motive cu ajutorul unui corn de vita ce avea in varf o pana de gasca sau a unei pensule;

  • Detaliile fine se obtineu cu ajutorul unui betisor cu fire de par de porc mistret;

  • Zgarierea vasului cu un varf metalic;

  • Aplicarea in relief cu pasta a elementelor;

  • La final, vasul era trecut printr-un stat translucid de smalt, ceea ce crestea rafinamentul artistic al vaselor.

In Romania, centrul cel mai important de ceramica a aparut la sfarsitul secolului XVIII d. Hr. la Horezu. Datorita elegantei pieselor si a inflentelor orientale, obiectele faurite aici ajungeau adesea in cadrul familiilor boieresti.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.