Investiţiile imobiliare în zona Bucureştiului

Bucureştiul este una dintre cele mai mari capitale ale Europei de Est, din punctul de vedere al populaţiei. Este un oraş dinamic şi prosper, care, conform ultimelor studii, împreună cu judeţul Ilfov, regiunea din jurul oraşului, formează una dintre cele mai prospere zone din Europa de Est.

Oraşul este într-o continuă schimbare, marile multinaţionale schimbă peisajul urban, solicitând spaţii de birouri, în special în nordul oraşului. Centrul oraşului, unde se află unele universităţi, este plin de studenţi şi pune la dispoziţie o ofertă nelimitată de locuri de divertisment. Spaţiile verzi abundă, acesta fiind unul dintre atuurile pe care le are acest oraş. Capitala României este, de asemenea, un punct de întâlnire al multor naţionalităţi, iar numărul de expatriaţi este considerabil mai mare decât în ​​celelalte capitale europene.

Fără doar şi poate, acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care oamenii decid să vină să locuiască în Bucureşti. Centrul oraşului vine cu locuinţe la preţuri accesibile pentru micii investitori şi este foarte atractiv pentru investitorii mari, oferind perspective de creştere.

Cel mai bun mod de a investi în capitala României este de a cumpăra unele bunuri imobiliare în cele mai populare zone, precum centru sau nord, recondiţionarea lor şi apoi închirierea către clienţii vizaţi, cum ar fi expatriaţii şi studenţii. Este important să fie pe deplin înţelese preferinţele fiecărui grup, pentru a putem fi oferite cele mai bune servicii cu cel mai mare randament pentru investitori.

Închirierea locuinţelor s-a transformat într-o adevărată afacere pentru oamenii care au bani să investească în sectorul imobiliar. Preţurile unor astfel de servicii pornesc de la 150-200 de euro şi pot ajunge chiar şi până la 500-600 de euro, în funcţie de suprafaţa locuibilă sau de zona în care este amplasată locuinţa.

Pentru a deţine un avantaj major în faţa competitorilor, investitorii trebuie să se orienteze spre zonele situate în apropierea metroului, acesta fiind cel mai utilizat mijloc de transport din Capitală. Un punct de atracţie îl reprezintă şi mall-urile, amplasarea locuinţei în imediata vecinătate urcă preţul de închiriere.

Cei care îşi doresc să dezvolte un adevărat business în acest domeniu trebuie să urmărească piaţa cu atenţie, să înţeleagă nevoile chiriaşilor, dar şi să facă o minima investiţie în amenajarea interioară. În cel mai scurt timp, investiţia se amortizează, iar beneficiile rămân toată viaţa.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Setari de Confidentialitate
Nume Activat
Cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a putea oferi o experienta cat mai placuta
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
x

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.